Ienei: „Goian să plece în Vest, nu în Ucraina!”

Ienei: „Goian să plece în Vest, nu în Ucraina!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Managerul Stelei, Adrian Ilie, a comentat afirmațiile lui Dorin Goian apărute în interviul de ieri din ProSport. Oficialul a declarat că internaționalul român nu a plecat din Ghencea până acum pentru că nu a venit nicio ofertă oficială pe adresa clubului în această vară, și nu pentru că nu au acceptat roș-albaștrii. „Goian, din câte știu eu, nu a avut nicio ofertă de la vreun club din străinătate. S-ar putea oferi și 10 milioane de euro pentru el, însă cel care are ultimul cuvânt este patronul Stelei“, a replicat Ilie.

Ienei: „Să plece în Vest, nu în Ucraina!“

La rândul său, fostul antrenor al steliștilor, Emeric Ienei, crede că Goian ar trebui să se orienteze spre o echipă din Occident și nu din campionatul ucrainean, la Șahtior. „Pentru cariera lui, Goian ar trebui să se gândească să plece spre Vest, în Anglia, Spania sau Italia. În Ucraina nu se joacă un fotbal de nivel înalt“, a spus Ienei. Totodată, Tudorel Stoica, fostul căpitan din Ghencea, l-a îndemnat și el pe „Goe“ să nu țină cont prea mult de partea materială și îi spune să meargă acolo unde este dorit de antrenor: „Goian trebuie să plece acolo unde este sprijinit de antrenor. Banii sunt mai puțin importanți la vârsta lui, iar dacă acceptă vreo ofertă din Occident, la un club tare, și nu joacă, el va avea de pierdut“.

"Este posibil ca, în cazul în care pleacă Goian, să fie adus un jucător pe postul lui", Adrian Ilie – managerul Stelei

"Din câte știu eu, a fost o ofertă pe bani buni, dar pe mine nu m-a anunțat nimeni", Dorin Goian – fundaș Steaua

240 de mii de euro este salariul lui Goian la Steaua

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
O nouă taxă obligatorie în România. Legea intră în vigoare de la 1 iulie
O nouă taxă obligatorie în România. Legea intră în vigoare de la 1 iulie
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…